În ochii tăi îmi oglindesc copilăria,
Și joc cu prinți și zmei mi se reflectă,
Îmi proiectezi în vise mari călătoria
Și-mi ștergi cu-mbratisari complexul de Electra.
C-un zâmbet îmi scoți pete de “incert”
Ce s-au depus din repetate deziluzii,
Sădești în mine semințe de “concret”
Și-mi liniștești pleiada de gânduri și convulsii.
Îmi creionezi cu șoapte dulci pe buze
Gânduri de “noi” și “mamă” și “bunică”
Când tandru îmi oprești tangoul brațelor confuze,
Și-nchizi în sarcofagul uitării mele, frica.
De ce îmi dezgropi “de ce-urile” cu tăcerea ta?
De ce îmi șoptești în gânduri incerturi familiare?
De ce-mi torni plumb topit pe-armură za cu za?
De ce-mi porți aripile ceruite tot mai aproape de Soare?
De ce-mi zâmbești cu ochii când inima ți-e-nchisă?
De ce mă plimbi prin vieți demult trăite, deja uitate?
De ce îmi sufli crivat pe flacăra-mi aprinsă?
De ce îmi ești, deopotrivă tortură și voluptate?
Mi-am îmbrăcat naiv, un zâmbet jucăuș
Pe buzele-mi arse de prea multă iarnă,
În păr mi-am prins cochet petale de scoruș,
Și fluturi colorați pe trupu-mi mi se cearnă.
Cu brațele-arborate, văzduhul îl cuprind,
Îi sorb nesățioasa seninul în plămâni,
Și gândurile-mi vii în dans candid se prind,
Sclipiri de nemurire răsar în ochii mei păgâni.
Pe buzele tale întredeschise
O șoaptă de-amor aș vrea să fiu,
Să curg în cascadă de gânduri și vise,
Să-ți umplu pustiul, să simți că ești viu.
Când zorile-ți plimbă ființa departe,
În ochi o sclipire de dor să îți fiu
Să pier în îmbrățișarea-ți noaptea târziu
Și iar să mă nasc când Ra ne desparte.
Ninge.Și-n fiecare fulg descopăr uimită,
Frânturi și imagini din copilăria cernută,
Povești cu râsete și joc mi se perindă candid,
Și-mi zugrăvesc cu doruri interiorul placid.
Fetița din mine îmi face cu ochiul ghiduș,
Și îmi șoptește sfios:”Hai la săniuș!”
Eu îi dezmierd cu căldură fruntea senină,
Și-i murmur nostalgic, în gând:
“Copile drag, de iarnă inima-mi e plină.”
Inspir cu nonșalanță miresme de trecut,
Îmi iau avânt, privesc numai în față
Zâmbesc senin la gândul renăscut
Sunt acrobat pe sârmă, pedalez prin viață.
Cu-o mână-mi țin cununa de vise ș-idealuri,
Când pendulez prin crivăț râvnind la un zefir,
Plutesc în ape limpezi sau mă arunc în valuri
Și norii de furtună cu pletele-mi răsfir.
Cu foame de magie înghit un roi de fluturi,
Să-mi umple-n zborul lor pustiul din stomac
Și setea-mi potolesc în ploaia de săruturi,
Tumultul de decepții-mi înec în al uitării lac.
Singurătatea-ți este o plapumă grea,
O lași să te sufoce-ncet, în verile toride,
Te încălzește-n nopțile când iarnă-ți-i inima,
O vinzi și-o cumperi ieftin pe visele-ți hibride.
Îi guști ariditatea ce-ți este panaceu,
O îndulcești cu șoapte și promisiuni deșarte,
O-nfrunți ca demon, zilnic, dar ți-e și Dumnezeu,
O pierzi în dimineți, va reuniți în noapte.
1) Sunt o lumânare aprinsă închisă într-un borcan cu capac. Capacul este perforat. Atât cât să permită aerului să intre ca flacăra să nu se stingă.
2) Sunt o spumă a unui val, a unei mări, a unei veri, închisă într-un borcan. O mare îndeajuns de zbuciumată încât să creeze o spumă densă, care să trăiască o vară. O spumă care își dorește în secret să aparțină unui ocean.
3) Sunt un zbor de cocori călători într-o toamnă târzie, închis într-un borcan. Obosit, așa de obosit de datul din aripi la unison.
4)Sunt o floare de cactus, adusă din deșert într-o casă de oameni iubitori, închisă într-un borcan. Mă ofilesc pe zi ce trece și-mi este din ce în ce mai dor de țepii din care am crescut.
5)Sunt un râset cristalin și inocent de puști care se joacă de-a v-ați-ascunselea, noaptea în parc, desigur, închis într-un borcan. Real și naiv, umplu cu emoție borcanul și nu-mi mai încap între pereții circulari.
6) Sunt un răvaș de dragoste trecută, închis într-un borcan. Sunt dovada vie că iubirea există, sunt obiectul lacrimilor de melancolie și regret. De multe ori, îmi doresc un chibrit aprins ca tovarăș de celulă.
7) Sunt un cântec de petrecere închis într-un borcan. Cântec născut din vioara scorojită a unui lăutar bătrân și burtos, cu vocea ruginită de zeci de ani, de mii de gânduri melodioase. Aduc zâmbete în sufletele celor care duc borcanul la ureche, cu condiția ca urechile lor să fie destupate.
8) Sunt o noapte de dragoste pătimașă, dintre un muribund și a sa iubită, închisă într-un borcan. Îndelung prețuită, de-a pururea visată și retrăită.
9) Sunt “o mie și una de nopți” închisă într-un borcan.Te fac să simți aroma orientală a poveștilor cu șeici și cadâne, de la depărtare. Cumva, dacă te apropii, îți inspir teama de a fi răpit din Serai.
10) Sunt un copil de zână, închis într-un borcan. Am aripi să zbor și praf de stele să îndepărtez pereții ce mă îngrădesc. Însă mi-e încă teamă să plec dintr-un loc familiar, pe care îl cunosc de secole, către un zbor incert și periculos. Încă aștept furtuna care să răstoarne borcanul, să-l spargă în mii de cioburi și astfel să mă eliberez. Încă aștept cuminte între pereții circulari. E frumos afară însă uneori mă întreb dacă de fapt afară nu e înăuntru..
Sub greutatea dulce a trupului tău
Sunt o pisică alintată care toarce,
Mă inunzi adânc și m-arunci într-un hău,
Mă dezintegrez în tine și te sorb rapace.
Îți ofer sânii cruzi și candizi drept ofrandă,
Trupul meu se-nconvoaie de dorință și foc,
Gura mea-ți caut-avidă gura gurmandă,
Mii de fulgere-mi varsă vibrații pe mijloc.
Însetat bei nectarul patimii mele,
Gange sacru cu rol de mântuire,
Îmbătându-te cu miros de carne și piele
Și tot ce e mort și inert își vine-n simțire.
Unu-ntr-altul dansăm un tango ancestral,
Pas cu pas ne flexam trup și minte în joc,
Ne coboară și urcă un gând visceral:
Eu sunt tu,tu ești eu, dulce-amar, cert echivoc.
Curge drum incert sub al tău pas,
Ochii-mi plânși îți șoptesc “bun rămas”.
Mi-ai fost deopotrivă durere și-alinare,
Pe aripi de nori și cer zburat-am în visare.
Ca un Icar nătâng mi-am întins aripile spre Soare,
Și ceara iluziilor mele de-ndata s-a topit,
Chingi ruginite de temeri sordide m-au prins în strânsoare,
Și-n zbaterea mută și oarbă “noi doi” a murit.
