Imi privesc palmele desfacute si-ti zaresc chipul
Un totem cu ochi de nori si buze de valuri sarate
Tu te uiti lung la mine si-mi cerni fin nisipul
Vorbelor soptite, buzelor iubite, vietilor sculptate.
Pe chipul eteric din palmele mele
Mi-e scrisa geneza si viata si moartea
Imi scutur de plumb aripile grele
Si-mi iau avant sa-mi infrunt soarta.
Si tu-mi esti ghid cand m-apropii de Soare
Si tu-mi cosi aripile cand Vantul le frange
Doar glasul tau m-arunca-n visare
Doar gura ta-mi face-inim-a plange.
Photo by Carlos Henrique Reinesch
Am visat aseară că-mi dansam iubirea prin nori
Îl luam de aripi și planam peste orașul tomnatec
Și ne-alergam râzând printre gânduri, șoapte și fiori
El mă hrănea cu iluzii iar eu-i dădeam jăratec..
Azi am ales sa nu m-ascund in jocul de-a viata
Nu vreau s-alerg cu inima la gat si privirea pierduta
Ma voi trezi cu zambetul pe buze si suflu, dimineata
Si voi da voce gandurilor, refuz sa traiesc muta.
Photo by Carlos Henrique Reinesch
Astăzi am decupat cu privirea descătușată
O bucată din cerul ce-l stăpâneam mai ieri
Și am ascuns-o degrabă într-o iluzie abandonată
Lângă mai vechiul “nimeni” ș-ingratul “nicaieri”.
Am acoperit-o cu vise suave de zbor și nirvana
Și o pândesc pe sub genele gândurilor momentan,
O voi dezgropa când subconștientul va trage alarma
Și-mi voi arbora maiestuos aripile crescute spontan.
Iertarea e o plapumă ce te-ncalzeste în iarna deziluziilor
De-ți dai o șansă să dizolvi tot ce-ți rănește interiorul
De alchimist devii-n vâltoarea urii, egoului, confuziilor
Aripi de pace-ți cresc pe trup și-ușor-ți vei lua zborul.
De vei privi ca spectator piesa de teatru ce o joci
Și-ți vei trăi lucid și asumat oric-emoție, bun-ori rea
De vei zâmbi când oameni mai răniți în față-ți vor închide porți
Un om complet și liber vei deveni și vei atinge fericirea.
În lupta noastră pentru o concluzie
Uitarăm,orbi și surzi esențialul
Că alergând în efemer dup-o iluzie
Ajungem să iubim din viscere banalul.
Eu cauza și tu efect,cu roluri bine învățate
Ne oglindim cu măști tocmite scump
Dintr-un sertar de vise și iubiri uitate
Cerșindu-ne monezi de dor și timp.
Photo by Doua Poteci @Mihai Ilie Photography
Cerul din acea seară, haina Lui cu nasturi sferici, inegali
Pe care am promis din pântec să o păstrez ca nouă,
Brodat-am pe guler săruturi pierdute, luceferi cardinali
Mănunchiuri de vise și vorbe șoptite pe brațele-amândouă
Cusut-am la ea cu fir de iluzii, ani de-a rândul,
Privind cu ochii mijiți cum se destramă reveria,
La fiecare-apus în mine intens răsărea gândul
Că pot cârpi, de vreau, din fir de “Noi”, iubirea.
În ochii tăi îmi oglindesc copilăria,
Și joc cu prinți și zmei mi se reflectă,
Îmi proiectezi în vise mari călătoria
Și-mi ștergi cu-mbratisari complexul de Electra.
C-un zâmbet îmi scoți pete de “incert”
Ce s-au depus din repetate deziluzii,
Sădești în mine semințe de “concret”
Și-mi liniștești pleiada de gânduri și convulsii.
Îmi creionezi cu șoapte dulci pe buze
Gânduri de “noi” și “mamă” și “bunică”
Când tandru îmi oprești tangoul brațelor confuze,
Și-nchizi în sarcofagul uitării mele, frica.
Suflete in colivie.
Tu te trezesti in zori cu libertatea pe buze
Iti saruti fata pe pleoape si iti imbraci privirea-n ghiata
Ea-si deschide ochii si bratele confuze
Si pipaind eterul asterne-un “buna dimineata”.
Timide si calde-i sunt vorbele virgine
Isi trage cearceaful peste coapsele pline
Imbraca armura peste inima crapata
Si-ti cauta buzele, saruta abandonata..
Schitati cate-un zambet cu mii de intelesuri
Va beti cafeaua, vorbiti in versuri
Tu stii ca ea e-nvesmantata-n plumb
Ea stie cat tu vei pleca curand.
Doi mesageri ai libertatii incorsetati de mii de vieti
Va plangeti dorurile-n cuburi, cu sute de pereti
Nu v-ati da mastile indarat nici pret de o minuta
Tineti cu dintii de mandrie, e ultima reduta.
Leapșa
Latră stânga către dreapta,
Latră norul către cer,
Latră vorba către faptă,
Eternul la efemer.
Latră inima în mine
Și în ține latră-a ta
Unul pleacă, alta vine
Toți încep prin a lătra.
Fiind copil cu-ardoare imi doream
Sa intru-n lumea vrajei si in necunoscut
Te-am intalnit pe tine, baiete, magician
Tu ai venit, m-ai luat si-apoi ai disparut.
Regenerare.
Deschid norii și privesc cerul
Oare când se termină apana cand”?
Îmi vând certul și-ți cumpăr misterul
Îmi aștern pe buze urme de gând.
Îți ating cu privirea surâsul echivoc
Și-ți pictez cireși-n floare pe buze
Tu-mi cânți note adagio pe mijloc
Gustând moalele cu palmele confuze.
Suntem doi orbi rătăcind printre simțuri
Murim și ne naștem în noi de o mie de ori
Ne hrănim vidul cu carne și sâmburi
De adevăr, de regret, de extaz și erori.
Ne ghicim în palme viețile-apuse
Ne visăm doi războinici în zale de flori
Ne șoptim pe mutește emoții ascunse
Ne aprindem și ardem existențe a priori.
Iau în mână o bucată de zâmbet și o modelez după chipul și asemănarea copilului din mine.
O rostogolesc prin iarbă și o arunc înspre cer și îi cos aripi să zboare până în albastrul albastrului.
Zâmbesc la zâmbetul meu și el zâmbește la mine: hai doar să ne jucăm de-a oamenii mari și să rămânem copii, vrei?
Îmi șuieră vântul prin gândul la tine mă face să zbuciume valurile sufletul în mine-adorm deîndată sub teiul din sufrageria goală păstrează mirosul din Vama de vara asta s-a dus cu cântecul mării pe acorduri de Edith Piaf.
Punct.
Deja mi-e dor de mare.
Joc 1.
Îmi scot din buzunar zâmbind
Privirea jucăușă și ți-o arunc pe sub gene
Și-ți văd verdele ochilor sclipind
Și brațele robuste arborând alene.
Mână în mână ne admitem paradoxul
Suntem războinici și ne jucăm pașnic
Tu, Polul Nord, eu, Polul Sud, la echinocțiu
Zefir dulce de vară iubind un vânt năprasnic.
Copil de zână.
Îmi iau avânt și-mi deschid aripile spre zare
Desfac pumnii și culeg praf de zâne și magie de-amurg
Pornesc timid în zbor, mă ghidez după Soare
Zâmbesc senină, alintată pe creștet de Demiurg.
Mă joc de-a v-ați-ascunselea cu stelele și Luna
Cireșii-mbujorati îmi stau drept adăpost
Și le respir mireasma, și-mi împletesc cununa
Și îmi hrănesc ființa, copilul care-a fost.
Îmi țin respirația și m-arunc în marea de vise
Mă ia curentul și mă azvârle-n vâltoare
Mulți îngeri m-așteaptă cu brațe deschise
Și-ndata dispare ce-i rană și doare.
Pe pleoapele grele de somn și visare
Îmi șed licurici și-n taină șoptesc
Mi-aruncă petale de gând și mirare
Și-mi picură-n suflet un dor nebunesc.
Cireșul bunicii
Mi-e dor de cireșul din grădina bunicii
Pe crengile lui îmi odihneam desfătată făptura
Și acolo-mi lăsam toată esența fricii
Și-mi plăsmuiam cu-al vieții condei scriptura.
Și-mi adia vântul petale de nea prin bucle
Și-i respiram aromele de crud și de candid
Priveam fără de suflu păsări cu zboruri ample
Și fluturi jucăuși -mi pictau zâmbet pe chip.
Schimb echitabil.
Dau la schimb impresii și clickuri
Pe zile senine cu citit pe terasă
Promit să zâmbesc la nimicuri
Și să dansez prin ploaie pân-acasă.
Să targetez numai dimineți cu soare
Cafele cu lapte și miere s-optimizez
S-obțin conversii-n nisip și în mare
La frecat menta mă jur să Excel-ez.
Cu susu-n jos
Alerg pe pereți când mă-nfurii
Mă urc pe drum ca s-obosesc
Mă las pradă cu voluptate torturii
Și neg din origini verbul “Iubesc”.
Ridic brațele larg către Pământ
Și cu avânt pășesc prin Nori
Un cor de-afoni aud cântând
La luna ce răsare-n zori.
Și toate-s fără cap și coadă
Rationamentu-i de prisos
Dar unui gând tot îi cad pradă,
Că lumea mea-i cu susu-n jos.
Nu dorm de două nopți și mă foiesc cam tare
Mă tot gândesc,mă macin-adânc o întrebare
Tot explorând, găsit-am o groază de indicii
Oare păcatul original s-a săvârșit în grădina bunicii?..
Vată de zahăr în chip de căluți-naripati,
Solzi de albastru așezați migălos pe o rază,
Falnici războinici de lemn în galben și ocru pictați,
Amplu colaj de minuni-i dat ochilor mei să vază.
Gratitudine.
Magia există și am drept incontestabilă dovadă
Fiecare răsărit, picurii de ploaie, fulgii de zăpadă
Și dacă scepticii persistă în necredința lor acerbă
Îi poftesc să-și privească-n oglindă ființa lor superbă.
Două jumătăți de minune egal proporționate
Două brațe fine, două palme-atent sculptate
Un chip luminos guvernat de buze fragezi și vii
Doi ochi cameleonici ce știu singuri-a iubi.
Privim mult prea des în jur și orbecăim amorțiți
În căutare de acel ceva care să ne facă fericiți
Și nu ne-oprim decât dacă ne-mpiedicam
Și atunci deschidem ochii și-ncepem să visăm.
Melancolie indusă.
Roșu, vinul ce se-odihnește leneș în pahar
Negru, geamul cu picuri mari, puțin murdar,
Verde cu gri, volumul meu preferat de poezii
Albastră, inima mea când am aflat că nu mai vii.
Tânără speranță în ale tangoului,
Caut-activ partener de dans,
Purced la găsirea alteregoului,
Yin-ul și Yang-ul să-mi țină în balans.
Ruga de toamna.
Oprit-am gândul ce-mi alerga prin minte
Că vara s-a stins și-odată cu ea iubirea
Și-mi făuri în mine o caldă rugăminte
Să nu las frunza moartă să-mi clatine simțirea.
Astăzi îmi vând gândurile ieftin, la pachet.
Vreau să-mi golesc “cutia” pentru toamnă.
De ești interesat dă-mi un mesaj discret,
Trimite-mi un răvaș pe-o frunză, voi ști eu ce înseamnă.
Trec cu pensula apăsat peste chipul tău fad,
Îți pictez ochii-n guașe de lumină și de iubire,
Linii calde de zâmbet și joacă pe buze îți cad
Și tot ce-i inert și anost își vine-n simțire.
Îți modelez din culoare palme cu urme de sân,
Pe pieptul tău zugrăvesc amintirea buclelor mele,
Și în stomac îți vopsesc un roi de fluturi stăpân,
Ce-ți plimbă-n aripi zile și nopți de doruri grele.
Pingback: Leapșa – Enantiodromia