Privim unul în altul la liniștea anticipării ce se așterne,
Ne lepădăm măștile prăfuite de trăiri pe jumătate,
Ne oglindim iluziile de iubire în promisiuni eterne,
Și sufletele criogenate ni le unim,
Deplin eliberate.
Tu naști în mine răspunsuri la întrebări demult uitate,
Și îmi calmezi războaiele interioare c-un zâmbet naiv,
Cu o atingere-mi vindeci răni adânci, de ani îngropate,
Și-n ochii tăi-mi pictez prezent și viitor, contemplativ.
Sub ploaie de săruturi inmuguresti în mine vise,
Cu palmele-amândouă-mi plamadesti din lut făptura,
Înflăcărat, îmi sufli viață, pe pleoapele de dor închise,
Și za cu za-mi îndepărtezi, cu șoapte dulci, armura.
Ninge.Și-n fiecare fulg descopăr uimită,
Frânturi și imagini din copilăria cernută,
Povești cu râsete și joc mi se perindă candid,
Și-mi zugrăvesc cu doruri interiorul placid.
Fetița din mine îmi face cu ochiul ghiduș,
Și îmi șoptește sfios:”Hai la săniuș!”
Eu îi dezmierd cu căldură fruntea senină,
Și-i murmur nostalgic, în gând:
“Copile drag, de iarnă inima-mi e plină.”
Cu ochii-nchisi mi-adun în palme vise
Ce ți le-așez cu pensula pe pleoape
Și îți cuprind abisul cu brațele deschise
De mână te călăuzesc în fuga ta prin noapte.
Actori cu roluri învățate pe de rost
Pășim stingheri alături în căutări eterne
Plătim pentr-o iluzie d-iubire orice cost
Dar repetăm frenetic finalul unei scene.
Inspir cu nonșalanță miresme de trecut,
Îmi iau avânt, privesc numai în față
Zâmbesc senin la gândul renăscut
Sunt acrobat pe sârmă, pedalez prin viață.
Cu-o mână-mi țin cununa de vise ș-idealuri,
Când pendulez prin crivăț râvnind la un zefir,
Plutesc în ape limpezi sau mă arunc în valuri
Și norii de furtună cu pletele-mi răsfir.
Cu foame de magie înghit un roi de fluturi,
Să-mi umple-n zborul lor pustiul din stomac
Și setea-mi potolesc în ploaia de săruturi,
Tumultul de decepții-mi înec în al uitării lac.
1) Fericirea este un fruct cu coaja tare. Muncești din greu să ajungi la miez, dar când guști din zemosul conținut aromat știi că a meritat efortul.
2) Fericirea este atunci când te uiți în oglinda ta interioară și-ți vezi atât copilul din tine cât și adultul zâmbind cu gura până la urechi, la unison.
3) Fericirea este îmbrățișarea unui prieten drag. O îmbrățișare care durează secole și te face să zbori peste tristețe și dezamăgire și să le privești de sus cu un aer superior de: “Sâc”.
4) Fericirea este o dimineață însorită de ianuarie în care îți bei cafeaua cocoțată pe pervazul din bucătărie, în ritmuri de Edith Piaf- “Je ne regrette rien” și simți până în călcâie adevărul din aceste versuri.
5)Fericirea este atunci când știi că mai sunt cel puțin 2 luni de iarnă grea însă la tine în suflet simți mirosul mării, răsăritul perfect din față de la Expirat și aproape că atingi cu degetele nisipul ud, ascultând printre valuri “The lost song”.
6)Fericirea este atunci când te regăsești și te reindragostesti de tine, când golul lăsat de cicatricile iubirilor trecute este umplut de acceptarea ta ca ființă perfectă în imperfecțiunea sa.
7)Fericirea este atunci când renunți la a te autojudeca și când îți trăiești fiecare experiență independent de “șoaptele înveninate ale celor din jurul tău”
8)Fericirea este atunci când fiecare zi de luni reprezintă un dar nu încă un pas către ziua de vineri.
9)Fericirea este să dai și să poți primi în mod egal. Este asumarea faptului că meriți tot ceea ce primești bun.
10)Fericirea este azi, în momentul acesta, când scriu aceste rânduri, cu zâmbetul pe buze, pentru că am descoperit că în mine există declanșatorul fericirii.Eu pot să-mi aprind lumina. Și dacă eu strălucesc, atrag oameni la fel de luminoși. Fericirea este în esență iubire și primordial, iubire de sine. Restul este zbor liber.
Singurătatea-ți este o plapumă grea,
O lași să te sufoce-ncet, în verile toride,
Te încălzește-n nopțile când iarnă-ți-i inima,
O vinzi și-o cumperi ieftin pe visele-ți hibride.
Îi guști ariditatea ce-ți este panaceu,
O îndulcești cu șoapte și promisiuni deșarte,
O-nfrunți ca demon, zilnic, dar ți-e și Dumnezeu,
O pierzi în dimineți, va reuniți în noapte.
1) Sunt o lumânare aprinsă închisă într-un borcan cu capac. Capacul este perforat. Atât cât să permită aerului să intre ca flacăra să nu se stingă.
2) Sunt o spumă a unui val, a unei mări, a unei veri, închisă într-un borcan. O mare îndeajuns de zbuciumată încât să creeze o spumă densă, care să trăiască o vară. O spumă care își dorește în secret să aparțină unui ocean.
3) Sunt un zbor de cocori călători într-o toamnă târzie, închis într-un borcan. Obosit, așa de obosit de datul din aripi la unison.
4)Sunt o floare de cactus, adusă din deșert într-o casă de oameni iubitori, închisă într-un borcan. Mă ofilesc pe zi ce trece și-mi este din ce în ce mai dor de țepii din care am crescut.
5)Sunt un râset cristalin și inocent de puști care se joacă de-a v-ați-ascunselea, noaptea în parc, desigur, închis într-un borcan. Real și naiv, umplu cu emoție borcanul și nu-mi mai încap între pereții circulari.
6) Sunt un răvaș de dragoste trecută, închis într-un borcan. Sunt dovada vie că iubirea există, sunt obiectul lacrimilor de melancolie și regret. De multe ori, îmi doresc un chibrit aprins ca tovarăș de celulă.
7) Sunt un cântec de petrecere închis într-un borcan. Cântec născut din vioara scorojită a unui lăutar bătrân și burtos, cu vocea ruginită de zeci de ani, de mii de gânduri melodioase. Aduc zâmbete în sufletele celor care duc borcanul la ureche, cu condiția ca urechile lor să fie destupate.
8) Sunt o noapte de dragoste pătimașă, dintre un muribund și a sa iubită, închisă într-un borcan. Îndelung prețuită, de-a pururea visată și retrăită.
9) Sunt “o mie și una de nopți” închisă într-un borcan.Te fac să simți aroma orientală a poveștilor cu șeici și cadâne, de la depărtare. Cumva, dacă te apropii, îți inspir teama de a fi răpit din Serai.
10) Sunt un copil de zână, închis într-un borcan. Am aripi să zbor și praf de stele să îndepărtez pereții ce mă îngrădesc. Însă mi-e încă teamă să plec dintr-un loc familiar, pe care îl cunosc de secole, către un zbor incert și periculos. Încă aștept furtuna care să răstoarne borcanul, să-l spargă în mii de cioburi și astfel să mă eliberez. Încă aștept cuminte între pereții circulari. E frumos afară însă uneori mă întreb dacă de fapt afară nu e înăuntru..
Sub greutatea dulce a trupului tău
Sunt o pisică alintată care toarce,
Mă inunzi adânc și m-arunci într-un hău,
Mă dezintegrez în tine și te sorb rapace.
Îți ofer sânii cruzi și candizi drept ofrandă,
Trupul meu se-nconvoaie de dorință și foc,
Gura mea-ți caut-avidă gura gurmandă,
Mii de fulgere-mi varsă vibrații pe mijloc.
Însetat bei nectarul patimii mele,
Gange sacru cu rol de mântuire,
Îmbătându-te cu miros de carne și piele
Și tot ce e mort și inert își vine-n simțire.
Unu-ntr-altul dansăm un tango ancestral,
Pas cu pas ne flexam trup și minte în joc,
Ne coboară și urcă un gând visceral:
Eu sunt tu,tu ești eu, dulce-amar, cert echivoc.
Un cuvânt al cărui sens l-am căutat timp de 28 de ani. I-am dat multe definiții, care mai de care mai coercitive.
În adolescență, libertatea însemna lipsa îngrădirii parentale, posibilitatea de a-mi alege prietenii, modul de viață, planurile de viitor, fără condiționări din partea părinților. Abia mai târziu am înțeles că acele condiționări veneau tot din interior. Frica de a nu-mi dezamăgi părinții era stimulul suprem al acțiunilor mele. Ulterior, după ce m-am rodat constant în a alege drumuri care păreau atât de distincte față de ceea ce își doreau, sau ce credeam eu că își doresc ai mei de la viața mea am realizat cu adevărat sensul cuvântului “libertate”.
Am căzut în multe momente în mrejele dorinței de a aparține unui grup social, de a mă modela pe personalitățile altora pentru a fi parte integrantă dintr-o mulțime. Interiorul meu a plâns de multe ori la imaginea falsă reflectată de oglinda grupului din care făceam parte. Am schimbat zeci de măști și am jucat cu patimă roluri care atunci îmi păreau atât de familiare și potrivite.Cu fiecare mască de care scăpam mă simțeam mai liberă dar și mai singură. Din dorința de a-mi păstra și cultiva libertatea mi-am clădit o armură impenetrabilă de cinism și răzvrătire împotriva regulilor și cutumelor sociale.
Doream să zbor dar în fiecare moment de incertitudine asupra felului meu de a fi, care nu coincidea cu părerile celor din jur, îmi mai aplicam un strat de plumb pe aripi.
Conștientizarea izolării eului meu m-a dus la cunoașterea adevăratei libertăți. Am învățat că a mă iubi și a mă accepta așa cum sunt, perfectă în imperfecțiunea mea, mă face să atrag persoane față de care pot fi eu însămi, fără măști, fără armură, fără zâmbete false.
Pentru mine, astăzi, libertatea constă în depășirea fricilor și iubirea de sine fără bariere autoimpuse. Și consecința acestui act este liniștea sufletească.
Sunt conștientă că doar eu mă pot transforma în sclava normelor sociale, doar eu mă pot închide în colivia principiilor general valabile care nu coincid cu valorile mele și că eu dețin cheia acestei colivii.
Aleg să zbor liberă, cu ochii larg deschiși, asumându-mi faptul că la un moment dat m-aș putea apropia prea mult de Soare sau că aș putea atinge cu aripile mele Pământul. Și da, această libertate mă face fericită.
Fii liber să îți pierzi speranța și să o regasesti, fii liber să visezi, fii liber să te joci, fii liber să zâmbești și să aduci zâmbete pe buzele altora, fii liber să creezi fără a distruge, fii liber să te exprimi fără frica de a fi respins, fii liber să te iubești și să iubești!
