Oriol Jolonch – “Modern times”

tiempos modernos

Îmi respir oxigenul într-o lume de tinichea:
Roboței care se învârt în cercul rutinei,
Se opresc în fața clădirilor gri și așteaptă
O mână nevăzută să le-ntoarca cheița,
Și pornesc frenetic în fuga către nimic.

Îmi curg zilele printre măști rigide,
Uneori amețesc în dansul tragicomic,
Întind degetele către chipurile plastifiate
Să le ating textura, să cântăresc în minte
Cât suflet trebuie să ard, pentru a le topi.

Îmi pășesc orele printre morți vii,
Mă opresc între minute ca să-mi arcuiesc
Aripile îngreunate de lupta de a fi sau a nu fi,
Și zâmbesc la gândul că printre nori,
Voi regăsi zburători ca mine,
Vechi oameni de tinichea.

Mihai Criste – “Zbor nemarginit”

zbor nemarginit- mihai criste

http://mihaicriste.blogspot.ro/

Îți porți pașii repezi, tălpile goale
Obosite de rătăcirile asidue,
Prin gări părăsite și mine dezafectate,
Călcâiele rănite în cioburile de “ieri”
Îți țipă sub fierbințeala nisipului
Ars de atâtea răsărituri, sparte
În mii de imagini ce se derulează
Monocromatic,simultan și mut,
Pe pereții ventricolului drept:
Scenarii edenice de tango pasional,
În stânga, prin ochii interiori,
Încețoșați de deziluzii, oglindesti
Izgonirea din rai, cădere liberă.

Îți cuprinzi cu palmele eterice,
Cordul pulsând în ritmuri allegro,
Îl cureți de temeri și-l învelești
În zâmbetele și jocul copilăriei
Și-i cosi minuțios, cu fire de speranță,
Aripi de lumină și iubire,
Șoptind cu glas duios:
“O să te-nvat să zbori mai sus.
O să învățam împreună.”

Chiara Fersini Photography

blog post 9 iunie

http://www.himitsuhana.com/

Ți-ai simțit vreodată membrele trase
De un fir invizibil de ață:
Doi pași în față, un pas înapoi,
Și toate mișcările tale,mecanice,
Parcă nu erau ale tale?

Ai ridicat vreodată privirea spre cer
Să zărești cupola transparentă,
Delimitarea ecosistemului în care,
Te joci zilnic de-a v-ați-ascunselea,
Cu fericirea?

Ai trăit vreodată emoții atât de familiare
Atât de des repetate în mintea ta,
Încât odată simțite, te-ai trezit
În deziluzia abisului
Dintre vis și realitate?

Ți-ai purtat vreodată măștile
Atât de natural, cu nonșalanță,
Încât privindu-te în oglindă
Lipsit de chipul fals,
Ți-a zâmbit un străin?

Te-ai ridicat vreodată desupra
Degringoladei istovitoare de gânduri,
Să te observi cu detașare
Și să te-ntrebi lucid:
Care dintre eu-ri sunt eu?

Adrian Borda – “Artist in love”

artist_in_love3

Mi-ai șoptit printre așternuturi, cu ochii zâmbind:
“Mie-mi place sunetul trompetei, tu pleci șifonată”
Eu grăbită printre veșminte, de gât te cuprind
Și-n tăcere îți sărut chipul, complet abandonată.

Și te macină gânduri, te frământă-ntrebări,
Îți alergi trecut și prezent într-o mare de ceață,
Eu privesc detașată toate-aceste scindări
Și-ți aștept cuminte, cu sufletul plin,
Prima dimineață.

Dominic-Petru Virtosu – “Fly with guilt”

fly with guilt- Dominic Virtosu

http://www.dominicvirtosu.ro/

https://www.facebook.com/dominicvirtosu

Visul lui Pygmalion

Închid ochii și prin fața-mi se perindă,
Fluturii zilei de ieri ce-mi zboară
Pe aripi de vise, imagini degringolante
Cu unicorni în flăcări și delfini eșuați.

În rame de reverie, alerg printre blocuri
Ce-ncep în nori și se înaltă spre “mâine”,
Și prin ferestrele deschise zăresc, în oglinzi,
Reflexia eului meu rătăcit în Dante’s inferno.

În spatele meu merg străjeri, aliniați,
Cu armurile ruginite de lupte, încă vii,
Îi strig într-un țipat surd, le spun pe nume:
Frică, vinovăție, abandon, rușine.Iar și iar.

Își schimonosesc chipurile într-o grimasă, la unison.
Soarele din ochii mei le topește armurile, za cu za,
Zâmbetul meu le alchimizeaza trupurile descompuse
Într-o pudră de lut din care-mi clădesc, cu rabdare,
O nouă Galateea.

Luigi Serafini- “Codex Seraphinianus”

Luigi Serafini- Codex Seraphinianus

Gând inocent:

Ți-a trecut vreodată prin minte că alchimia săruturilor noastre ar putea declanșa un nou Big Bang?
Că din apropierea buzelor noastre, din sinergia a două energii atât de puternice s-ar putea compune un nou Univers?
Cred că dacă ne concentrăm destul de tare,simultan, dorințele, cred că putem să dăm viață lumii noastre.
Cred că putem să readucem la viață dinozaurii și să facem să crească copacii defrisati din pădurile tropicale doar din scânteia unui gând.
Un gând la unison a doi oameni care se săruta.
Mi-a încolțit o idee în minte: dacă și noi doi suntem zămisliți din gândul la unison a doi oameni care se săruta?