Plouă cu picuri mari de dorințe.
În moleculele de apă se dispersează,
Eurile noastre, și intră-n dansul
Învolburatelor clipe de “da” și “nu” și “poate”,
Cu deznodământ în cascade de “te vreau”.
Plouă în torenți de pătimi acide
Ce topesc și ego, și frică, ș-incert,
Și în loc rămâne un lut moale,
Din care ne clădim statuile îmbrățișate.
“Suflă mai tare”, strigă cerul, “suflă-le viață”!
Plouă mocănește peste umbrele noastre,
Criogenate de iarna iubirilor trecute,
Ne spăla trupurile de “ieri” și de “atunci”
Și-n ropotul ritmic ne trezim mințile,
Doi filofobi, prinși sub aceeași umbrelă.
Plouă cu minute, plouă cu ore, plouă cu timp,
Ne plouă în vene viață și-n minte e furtună,
În palme naștem fulgere și tălpile ude
Ne-alunecă sub asfaltul vieții în doi.
“Nu-i nimic”, șoptesc eu..”Învățam să zburăm”.
Ți-am capturat în colivia nemuririi noastre
Nerostitele cuvinte, negânditele cugetări,
Și te-am rugat să-mi așezi pe tâmplele pulsânde,
Frânturi cerești de “numai noi” și “esti a mea”.
Încă îmi pulsează.
În podul palmei mi-ai desenat, cu dor, amintirile
Valurilor ce-mbratisau la răsărit nisipul ud, și parcă
Îmi răsună și acum în timpane acorduri vibrante
De “Je ne regrette rien”.
Astăzi începe cu tine.
Pe pleoapele de epiloguri pline-mi așterni, grăbit,
Visul unei seri de vară, cu felinare stinse și grădini suspendate.
Și mă întreb: unde începe realitatea atunci când trăiești
O poveste de iubire cu un magician.
Și unde se termină..?
Picioarele mele grațioase îți mai joacă
Și acum în pupilele dilatate de drogul
Zborului gingaș deasupra secundelor,
Minutelor, orelor, zilelor, vieților în doi.
Îți desprinzi privirea de ființa mea,
Și un sevraj cumplit îți cuprinde corpul.
Gândurile ți se războiesc degringolant în cap,
Însă îmi zărești printre genele obosite
Poantele uzate de prea mult dans pe scena
Sufletelor noastre contopite în etern.
Începi să aplauzi frenetic până ce palmele te dor,
Până ce brațele îți amorțesc, și-n loc
Îți cresc aripi de vise și cer ți se așterne
Sub tălpile ușurate, de prea multă fugă.
Coboară cortina. Lumina se stinge.. Tu (nu mai) ești aici. Eu încă dansez..
Privindu-mă pieziș, cu verzi luceferi vii,
Eliberezi în șoaptă încătușate gânduri:
“Mi-ești dragă, și atât de adânc o știi..
Îți simt în pântec zbor de fluturi rânduri”.
Și-acum frenetic vreau să-ți vărs în clipe
Tumult de fericire , torenți de-aprinse-mbratisari,
Să îți alerg feminitatea-n tine și să o fac să țipe,
Să-ți umplu al gurii secat văzduh de sărutări.
Pe buzele tale întredeschise
O șoaptă de-amor aș vrea să fiu,
Să curg în cascadă de gânduri și vise,
Să-ți umplu pustiul, să simți că ești viu.
Când zorile-ți plimbă ființa departe,
În ochi o sclipire de dor să îți fiu
Să pier în îmbrățișarea-ți noaptea târziu
Și iar să mă nasc când Ra ne desparte.
Privim unul în altul la liniștea anticipării ce se așterne,
Ne lepădăm măștile prăfuite de trăiri pe jumătate,
Ne oglindim iluziile de iubire în promisiuni eterne,
Și sufletele criogenate ni le unim,
Deplin eliberate.
Tu naști în mine răspunsuri la întrebări demult uitate,
Și îmi calmezi războaiele interioare c-un zâmbet naiv,
Cu o atingere-mi vindeci răni adânci, de ani îngropate,
Și-n ochii tăi-mi pictez prezent și viitor, contemplativ.
Sub ploaie de săruturi inmuguresti în mine vise,
Cu palmele-amândouă-mi plamadesti din lut făptura,
Înflăcărat, îmi sufli viață, pe pleoapele de dor închise,
Și za cu za-mi îndepărtezi, cu șoapte dulci, armura.
Ninge.Și-n fiecare fulg descopăr uimită,
Frânturi și imagini din copilăria cernută,
Povești cu râsete și joc mi se perindă candid,
Și-mi zugrăvesc cu doruri interiorul placid.
Fetița din mine îmi face cu ochiul ghiduș,
Și îmi șoptește sfios:”Hai la săniuș!”
Eu îi dezmierd cu căldură fruntea senină,
Și-i murmur nostalgic, în gând:
“Copile drag, de iarnă inima-mi e plină.”
Cu ochii-nchisi mi-adun în palme vise
Ce ți le-așez cu pensula pe pleoape
Și îți cuprind abisul cu brațele deschise
De mână te călăuzesc în fuga ta prin noapte.
Actori cu roluri învățate pe de rost
Pășim stingheri alături în căutări eterne
Plătim pentr-o iluzie d-iubire orice cost
Dar repetăm frenetic finalul unei scene.
Inspir cu nonșalanță miresme de trecut,
Îmi iau avânt, privesc numai în față
Zâmbesc senin la gândul renăscut
Sunt acrobat pe sârmă, pedalez prin viață.
Cu-o mână-mi țin cununa de vise ș-idealuri,
Când pendulez prin crivăț râvnind la un zefir,
Plutesc în ape limpezi sau mă arunc în valuri
Și norii de furtună cu pletele-mi răsfir.
Cu foame de magie înghit un roi de fluturi,
Să-mi umple-n zborul lor pustiul din stomac
Și setea-mi potolesc în ploaia de săruturi,
Tumultul de decepții-mi înec în al uitării lac.
1) Fericirea este un fruct cu coaja tare. Muncești din greu să ajungi la miez, dar când guști din zemosul conținut aromat știi că a meritat efortul.
2) Fericirea este atunci când te uiți în oglinda ta interioară și-ți vezi atât copilul din tine cât și adultul zâmbind cu gura până la urechi, la unison.
3) Fericirea este îmbrățișarea unui prieten drag. O îmbrățișare care durează secole și te face să zbori peste tristețe și dezamăgire și să le privești de sus cu un aer superior de: “Sâc”.
4) Fericirea este o dimineață însorită de ianuarie în care îți bei cafeaua cocoțată pe pervazul din bucătărie, în ritmuri de Edith Piaf- “Je ne regrette rien” și simți până în călcâie adevărul din aceste versuri.
5)Fericirea este atunci când știi că mai sunt cel puțin 2 luni de iarnă grea însă la tine în suflet simți mirosul mării, răsăritul perfect din față de la Expirat și aproape că atingi cu degetele nisipul ud, ascultând printre valuri “The lost song”.
6)Fericirea este atunci când te regăsești și te reindragostesti de tine, când golul lăsat de cicatricile iubirilor trecute este umplut de acceptarea ta ca ființă perfectă în imperfecțiunea sa.
7)Fericirea este atunci când renunți la a te autojudeca și când îți trăiești fiecare experiență independent de “șoaptele înveninate ale celor din jurul tău”
8)Fericirea este atunci când fiecare zi de luni reprezintă un dar nu încă un pas către ziua de vineri.
9)Fericirea este să dai și să poți primi în mod egal. Este asumarea faptului că meriți tot ceea ce primești bun.
10)Fericirea este azi, în momentul acesta, când scriu aceste rânduri, cu zâmbetul pe buze, pentru că am descoperit că în mine există declanșatorul fericirii.Eu pot să-mi aprind lumina. Și dacă eu strălucesc, atrag oameni la fel de luminoși. Fericirea este în esență iubire și primordial, iubire de sine. Restul este zbor liber.
