Îmi întind mâinile jucăușe înspre “ieri”,
Și-n palmele cauș încerc să cuprind,
Senzația de “noi”, cei care am fi putut fi,
Dar flăcările incertului lichefiază
Orice iluzie de carne și oase și păr,
Și le prelinge peste mormanul de resturi,
Din miile de alți “noi” care au pierit,
Alergând inocenți pe câmpul minat
De alte și alte iubiri.

Îmi așez nostalgică palmele pe sânii-mi
Ce dor la golul lăsat de atingerile tale,
Cu buzele-mi arse de vid sorb însetată
Amintirea sărutului ce oprea timpul,
Și coapsele-mi tremurânde încă-ți mai poartă
În porii pielii respirația caldă și sacadată.
Doar ochii-mi deschiși larg sunt pași apăsați
Ce-mi poartă trupul gol de tine, spre “mâine”.
Mi-e goliciunea rană.