Eliberarea Minervei

Deschid fereastra larg și noaptea mă pătrunde,
Respir adânc, privesc spre cer la luna ce se-ascunde,
Și pleoapele mi-s grele de praf de vise dulci,
Iar aripile-mi istovite îmi zboară iluzii printre fulgi.

Și cânt un cântec mut, o rugă către cer,
Îmi scot din pieptar cheia armurii de nefer,
Deschid pe dată ușa și inima mi-e carne,
Pășesc orbecăind, arunc și coif, și arme.

Mi-acopăr cu degetele-mpreunate, tremurând,
Bucata de suflet bătut de furtuni, cordul pulsând,
Și pașii mi-i grăbesc, fugind spre nicăieri,
Lăsând în urma-mi dîre de umbre și temeri.

În fața mea văzduhul de-ndată se preschimbă,
În mii de euri dezgolite și-s toată o oglindă,
Mă sparg în cioburi mici, plutesc eliberată,
Și lumea mea de frici se pierde, alchimizată.

Un gând îmi fulgeră obsesiv în mintea-mi dezrobită,
Vreau să-mi zbor timpul vie, să simt, să fiu iubită.
Vreau să-mi dorm somnul pe pat de fluturi colorați,
Și să joc v-ați ascunselea în nori, cu cai-naripati.

Vreau să fiu.Vreau să fiu trează.