Brooke Shaden – “The path of lost souls”

the path of lost souls

Plouă cu picuri mari de melancolie
În deșertul interior, bătut de furtuni.
Pași necunoscuți îmi sună ritmic, în urechi,
Gândurile-mi dansează într-o tornadă nimicitoare.
Și amețesc în zbor.

Îmi simt umerii grei sub grindina trecutului.
Când a devenit “ieri-ul” atât de “azi”?
Pe retină mi se suprapun imagini la indigo,
Cu chipuri diferite dar discursuri similare.
Eu sunt laitmotivul.

Și cer și pământ se amestecă sub picuri,
Ca-ntr-o pictură în acuarelă udată-n prea mult,
Și “prea multul” mă sufocă și tânjesc rapace
După “prea puținul” care să mă echilibreze,
In căutările mele.