https://www.facebook.com/hugourlacherelescarabajo

Almaterapie

Am ieșit într-o dimineață cu inima mea la cafea.
“Tu n-ai observat cât de rănită sunt și că mi-e frică?”
Mi-a șoptit pe un ton ce trăda o frustrare adâncă.
Recunosc că am privit-o surprinsă, printre gene.
Ne cunoșteam de ceva zeci de ani,și nu văzusem semne
Care s-o dea de gol,poate câte-un suspin domol,
Sau vreo bătaie precipitată,când întâlnea o situație tensionată.
În mod normal,părea același cord cu ritm banal,
Ce nu ieșea din schemă cu vreun joc amoros sau vreo dilemă,
Dar iată că-n dimineața aceea cu nor și îngheț,
Inima mea s-a dezvăluit și un gând răzleț,
Mi-a încolțit în mintea,de-a pururea stăpână
Eu și inima mea conviețuim de mult împreună,
Rana adâncă ce o poartă-i și a mea,
Și frica ce o simte-mi oglindește starea.
Așa că am decis într un acord total,
S-alchimizăm tot ce e negativ într-un concept verbal,
Ea să transforme emoțiile-n versuri,
Eu să le-aștern pe foaie și să le modelez cu sensuri,
Și în final,când ne vom bea cafeaua,
În zorii unei zile cu nor și cu îngheț,
Să ne privim și atât.Tăcerea să picteze,
Pereții dintre noi,prea plini de tot ce-a fost.
Prea goi de frici și răni ș-iluzii fără rost.