Oare e imposibil pentru oamenii cu sufletele bătrâne, rodate în suferința despărțirilor repetate, să se mai îndrăgostească?
Oare aceia dintre ei care-și conștientizează până la os starea de războinic pașnic, în armură impenetrabilă, se mulțumesc să aibă un alt războinic deghizat alături?
Oare numărul iubirilor de foc este limitat? Oare fluturii din stomac amorțesc și mor odată cu trecerea anotimpurilor iubirii?
Oare suferința și singurătatea te fac mai înțelept și mai dispus să uiți de nebuniile pe care ți-ai fi dorit să le faci din dragoste și, în schimb, să te atașezi așezat și cumpătat și să pufnești în râs ironic când în fața ta se pictează tablouri cu îndrăgostiți pasionali?
Oare poți regresa în cinism și progresa în iubire, odată cu vârsta? Sentimentul de inocență și încredere oarbă în celălalt să se nască odată cu trecerea către vârste mai înaintate, ca un mic Benjamin Button, veștejit de vreme gângurind în fașă..? 