Ninge.Și-n fiecare fulg descopăr uimită,
Frânturi și imagini din copilăria cernută,
Povești cu râsete și joc mi se perindă candid,
Și-mi zugrăvesc cu doruri interiorul placid.
Fetița din mine îmi face cu ochiul ghiduș,
Și îmi șoptește sfios:”Hai la săniuș!”
Eu îi dezmierd cu căldură fruntea senină,
Și-i murmur nostalgic, în gând:
“Copile drag, de iarnă inima-mi e plină.”
Curge drum incert sub al tău pas,
Ochii-mi plânși îți șoptesc “bun rămas”.
Mi-ai fost deopotrivă durere și-alinare,
Pe aripi de nori și cer zburat-am în visare.
Ca un Icar nătâng mi-am întins aripile spre Soare,
Și ceara iluziilor mele de-ndata s-a topit,
Chingi ruginite de temeri sordide m-au prins în strânsoare,
Și-n zbaterea mută și oarbă “noi doi” a murit.
Trec cu pensula apăsat peste chipul tău fad,
Îți pictez ochii-n guașe de lumină și de iubire,
Linii calde de zâmbet și joacă pe buze îți cad
Și tot ce-i inert și anost își vine-n simțire.
Îți modelez din culoare palme cu urme de sân,
Pe pieptul tău zugrăvesc amintirea buclelor mele,
Și în stomac îți vopsesc un roi de fluturi stăpân,
Ce-ți plimbă-n aripi zile și nopți de doruri grele.
Mi-am învelit inima-ntr-o pojghiță subțire de teamă,
E absurdul firescului după durere, nu mă lua-n seamă,
Tu sufocă-mă cu sărutări apăsate și vise de doi,
Și ai să vezi cum se topește de-ndată pojghița dintre noi.
Acoperă-mi gândurile de-ndoială cu mângâieri nocturne,
Redesenează-mi ferm linia vieții pe vechile urme,
Șoptește-mi în somn acorduri de drag și de dor,
Hrănește-mi foamea.Prin tine, vreau să renasc și să mor.
Cioplește-mi cu pofta din ochii tăi verzi o oglindă,
Vreau să-mi reflect în ea feminitatea arzândă,
Cu buzele tale calde vindecă gura mea oarbă
Și palmele-ți ude de patimă făptura mea s-o soarbă.
Fara titlu
Deschid norii și privesc cerul.
Oare când se termină “pana cand”?
Îmi vând certul și-ți cumpăr misterul,
Îmi aștern pe buze urme de gând.
Îți ating cu privirea surâsul echivoc
Și-ți pictez cireși-n floare pe buze,
Tu-mi cânți note adagio pe mijloc,
Gustând moalele cu palmele confuze.
Suntem doi orbi rătăcind printre simțuri,
Murim și ne naștem în noi de o mie de ori,
Ne hrănim vidul cu carne și sâmburi
De adevăr, de regret, de extaz și d-erori.
Ne ghicim în palme viețile-apuse,
Ne visam doi războinici în zale de flori,
Ne șoptim pe mutește emoții ascunse,
Ne aprindem și ardem existențe a priori.
Femeia cu fereastra intredeschisa.
Tu te trezești în zori cu libertatea pe buze
Îți săruți fata pe pleoape și îți îmbraci privirea-n ghiață
Ea-și deschide ochii și brațele confuze
Și pipăind eterul așterne-un “buna dimineața”.
Timide și calde-i sunt vorbele virgine
Își trage cearceaful peste coapsele pline
Îmbracă armura peste inima crăpată
Și-ți caută buzele, săruta abandonată..
Schițați câte-un zâmbet cu mii de înțelesuri
Vă beți cafeaua, vorbiți în versuri
Tu știi că ea e-nvesmantata-n plumb
Ea știe că tu vei pleca-n curând.
Doi mesageri ai libertății încorsetați de mii de vieți
Vă plângeți dorurile-n cuburi, cu sute de pereți
Nu v-ați da măștile îndărăt nici preț de o minută
Țineți cu dinții de mândrie, e ultima redută.