Indiferența ta mimata-mi făurește cheia,
Ce-nchide-n veșnicie speranța că-ntr-o zi,
în mine o dragoste profundă va trezi femeia
Alchimizand-mi fuga-n verbu-“a iubi”.
Atât de mult e puținul dintre noi,
și-atâta depărtare ne unește,
Atât de singur e cuvântul “doi”
Atât de cert, incertul care ne privește.
Fara titlu
Deschid norii și privesc cerul.
Oare când se termină “pana cand”?
Îmi vând certul și-ți cumpăr misterul,
Îmi aștern pe buze urme de gând.
Îți ating cu privirea surâsul echivoc
Și-ți pictez cireși-n floare pe buze,
Tu-mi cânți note adagio pe mijloc,
Gustând moalele cu palmele confuze.
Suntem doi orbi rătăcind printre simțuri,
Murim și ne naștem în noi de o mie de ori,
Ne hrănim vidul cu carne și sâmburi
De adevăr, de regret, de extaz și d-erori.
Ne ghicim în palme viețile-apuse,
Ne visam doi războinici în zale de flori,
Ne șoptim pe mutește emoții ascunse,
Ne aprindem și ardem existențe a priori.
