Henri Cartier Bresson Photography – Romania 1975

romania-1975-by-henri-cartier-bresson

Manifest pentru iubire.

Să iubesc complet.Să trec de coaja tare, să gust miezul cu papilele cât se poate de vii, și să ajung la sâmbure.Și nici acolo să nu mă opresc.Să-i desfac cochilia impenetrabilă și să simt pielița amăruie și dulceața învăluită de ea.

Să iubesc complet? Să-mi dezbrac la ușa interacțiunii dintre noi doi haina așteptărilor.Să ofer tot ceea ce nu mi s-a dat vreodată, să ofer tot ceea ce mi-am dorit, tot ceea ce nu am știut că-mi doresc, tot ceea ce mi-a fost frică să-mi doresc.Să ofer totul dacă mi se cere totul, fără să mă pierd pe mine în El.

Să iubesc complet! Să iubesc liber, necondiționat, înflăcărat fără a sufoca persoană de lângă mine. Să iubesc adevărul dintre noi, să iubesc fără măști și constrângeri și frici coercitive.

Să iubesc incertul relației noastre, să-mi fie aer pentru dorința de libertate și teama de plafonare.
Să iubesc complet: sacru și profan, și tot ceea ce este gri între aceste două concepte. Să iubesc fără rușine, fără vină, fără a judeca și a mă autojudeca.

Să iubesc corp, carne, oase, piele, să-mi clădesc buncăre dar și grădini suspendate între brațele Lui, să-mi recreez camera copilăriei după lobul urechii lui drepte și să-mi respir toate temerile acolo până mi se vindecă aripile. Și după zbor, să-mi odihnesc trupul în aceeași odaie caldă și luminoasă, mirosind a parfum și siguranță.

Să iubesc complet. Să iubesc omul din El, esența pură a ființei lui cu emoții și gânduri și stări și reacții și vise și dileme și temeri și adevăruri și certitudini și răzgândiri și fugă și liniște și zbucium și calm și toate părțile Lui antagonice.

Să iubesc cu răbdare. Să iubesc până și răbdarea necesară pentru a iubi cu răbdare.

Să iubesc complet. Să iubesc.

Erica Hopper – Untitled

Erika-Hopper-21

Ți-am scris apăsat, cu buzele pe piept,
Nerostitele cuvinte, neplânsele lacrimi,
Cu palmele înfometate de piele și carne
Ți-am citit în Braille negânditele cugetări.

Mi-am clădit cu doruri și patimi mordante
Odaia copilăriei mele în spațiul infinit
Dintre claviculă și urechea ta dreaptă
Și-mi respir sacadat, acolo, anii de căutări.

Între coapsele mele stăpânite de-un tremur ritmic
Îți primesc trecute deziluzii, mistuitoare îndoieli,
Și-ți dezleg cu vise de “noi împreună”
Aripile istovite de atâta zbor în cerc.

Mai ții minte cum e printre nori?

Marina Abramovic – “Rest Energy” with Ulay

Marina-Abramovic-Rest-Energy-with-Ulay-1980.-Courtesy-the-Artist-and-Lisson-Gallery

Eliberarea Minervei

Deschid fereastra larg și noaptea mă pătrunde,
Respir adânc, privesc spre cer la luna ce se-ascunde,
Și pleoapele mi-s grele de praf de vise dulci,
Iar aripile-mi istovite îmi zboară iluzii printre fulgi.

Și cânt un cântec mut, o rugă către cer,
Îmi scot din pieptar cheia armurii de nefer,
Deschid pe dată ușa și inima mi-e carne,
Pășesc orbecăind, arunc și coif, și arme.

Mi-acopăr cu degetele-mpreunate, tremurând,
Bucata de suflet bătut de furtuni, cordul pulsând,
Și pașii mi-i grăbesc, fugind spre nicăieri,
Lăsând în urma-mi dîre de umbre și temeri.

În fața mea văzduhul de-ndată se preschimbă,
În mii de euri dezgolite și-s toată o oglindă,
Mă sparg în cioburi mici, plutesc eliberată,
Și lumea mea de frici se pierde, alchimizată.

Un gând îmi fulgeră obsesiv în mintea-mi dezrobită,
Vreau să-mi zbor timpul vie, să simt, să fiu iubită.
Vreau să-mi dorm somnul pe pat de fluturi colorați,
Și să joc v-ați ascunselea în nori, cu cai-naripati.

Vreau să fiu.Vreau să fiu trează.

Oskar Kokoschka – “The Bride of the wind”

bride-of-the-wind-1914-oscar kokoscha

Îmi întind mâinile jucăușe înspre “ieri”,
Și-n palmele cauș încerc să cuprind,
Senzația de “noi”, cei care am fi putut fi,
Dar flăcările incertului lichefiază
Orice iluzie de carne și oase și păr,
Și le prelinge peste mormanul de resturi,
Din miile de alți “noi” care au pierit,
Alergând inocenți pe câmpul minat
De alte și alte iubiri.

Îmi așez nostalgică palmele pe sânii-mi
Ce dor la golul lăsat de atingerile tale,
Cu buzele-mi arse de vid sorb însetată
Amintirea sărutului ce oprea timpul,
Și coapsele-mi tremurânde încă-ți mai poartă
În porii pielii respirația caldă și sacadată.
Doar ochii-mi deschiși larg sunt pași apăsați
Ce-mi poartă trupul gol de tine, spre “mâine”.
Mi-e goliciunea rană.

Dominic-Petru Virtosu – “Fly with guilt”

fly with guilt- Dominic Virtosu

http://www.dominicvirtosu.ro/

https://www.facebook.com/dominicvirtosu

Visul lui Pygmalion

Închid ochii și prin fața-mi se perindă,
Fluturii zilei de ieri ce-mi zboară
Pe aripi de vise, imagini degringolante
Cu unicorni în flăcări și delfini eșuați.

În rame de reverie, alerg printre blocuri
Ce-ncep în nori și se înaltă spre “mâine”,
Și prin ferestrele deschise zăresc, în oglinzi,
Reflexia eului meu rătăcit în Dante’s inferno.

În spatele meu merg străjeri, aliniați,
Cu armurile ruginite de lupte, încă vii,
Îi strig într-un țipat surd, le spun pe nume:
Frică, vinovăție, abandon, rușine.Iar și iar.

Își schimonosesc chipurile într-o grimasă, la unison.
Soarele din ochii mei le topește armurile, za cu za,
Zâmbetul meu le alchimizeaza trupurile descompuse
Într-o pudră de lut din care-mi clădesc, cu rabdare,
O nouă Galateea.

Fabian Perez – “Tango”

tango

În ochii tăi îmi oglindesc copilăria,
Și joc cu prinți și zmei mi se reflectă,
Îmi proiectezi în vise mari călătoria
Și-mi ștergi cu-mbratisari complexul de Electra.

C-un zâmbet îmi scoți pete de “incert”
Ce s-au depus din repetate deziluzii,
Sădești în mine semințe de “concret”
Și-mi liniștești pleiada de gânduri și convulsii.

Îmi creionezi cu șoapte dulci pe buze
Gânduri de “noi” și “mamă” și “bunică”
Când tandru îmi oprești tangoul brațelor confuze,
Și-nchizi în sarcofagul uitării mele, frica.

Roy Lichtenstein – “Hopeless”

hopeless_1963_roy_lichtenstein

De ce îmi dezgropi “de ce-urile” cu tăcerea ta?
De ce îmi șoptești în gânduri incerturi familiare?
De ce-mi torni plumb topit pe-armură za cu za?
De ce-mi porți aripile ceruite tot mai aproape de Soare?

De ce-mi zâmbești cu ochii când inima ți-e-nchisă?
De ce mă plimbi prin vieți demult trăite, deja uitate?
De ce îmi sufli crivat pe flacăra-mi aprinsă?
De ce îmi ești, deopotrivă tortură și voluptate?

Vincent van Gogh – “Almond blossom”

Branches-With-Almond-Blossom Vincent-van-Gogh-Paintings.8

Mi-am îmbrăcat naiv, un zâmbet jucăuș
Pe buzele-mi arse de prea multă iarnă,
În păr mi-am prins cochet petale de scoruș,
Și fluturi colorați pe trupu-mi mi se cearnă.

Cu brațele-arborate, văzduhul îl cuprind,
Îi sorb nesățioasa seninul în plămâni,
Și gândurile-mi vii în dans candid se prind,
Sclipiri de nemurire răsar în ochii mei păgâni.

Luigi Serafini- “Codex Seraphinianus”

Luigi Serafini- Codex Seraphinianus

Gând inocent:

Ți-a trecut vreodată prin minte că alchimia săruturilor noastre ar putea declanșa un nou Big Bang?
Că din apropierea buzelor noastre, din sinergia a două energii atât de puternice s-ar putea compune un nou Univers?
Cred că dacă ne concentrăm destul de tare,simultan, dorințele, cred că putem să dăm viață lumii noastre.
Cred că putem să readucem la viață dinozaurii și să facem să crească copacii defrisati din pădurile tropicale doar din scânteia unui gând.
Un gând la unison a doi oameni care se săruta.
Mi-a încolțit o idee în minte: dacă și noi doi suntem zămisliți din gândul la unison a doi oameni care se săruta?

Arno Rafael Minkkinen – “Self-portrait with Ester”

self portrait with ester-Arno Rafael Minkkinen

ATLAS

Îmi aleargă prin minte inorogi cu aripi de cer,
Stol de cocori îmi zboara prin pletele ude,
Pe vârful limbii simt încă gustul pământos
Al mortalității. Am fost izgoniți din Paradis.
O teamă abisală ne înjunghie viscerele,
Sângerăm incertitudine și ne oglindim
Unul într-altul goliciunea.
Mă acoperi cu amintiri din toate copilăriile trăite,
Și-mi șoptești liniștitor la ureche: “Iubito, raiul e în noi”.