Iertarea e o plapumă, ce te-ncalzeste în iarna deziluziilor.
De-ți dai o șansă să dizolvi tot ce-ți rănește interiorul
De alchimist devii-n vâltoarea urii, egoului, confuziilor
Aripi de pace-ți cresc pe trup și-ușor-ți vei lua zborul.

De vei privi ca spectator piesa de teatru ce o joci,
Și-ți vei trăi lucid și asumat oric-emoție, bun-ori rea,
De vei zâmbi când oameni mai răniți în față-ți vor închide porți
Un om complet și liber vei deveni și vei atinge fericirea.

https://www.youtube.com/watch?v=FOjdXSrtUxA

Am iubit iubirea, prin toți porii.
Am alergat după suflet, prin nămeți
Copacii înmuguriți mi-au fost adăpost,
Când buzele-mi căutau un rost,
Pe buzele Lui.

Am respirat, cu disperare, din plămânii Lui
Să mă înec cu viață, să simt că trăiesc.
Am ascultat și strigăte și șoapte,
În fuga-mi perpetuua, în căutarea unui
“Te iubesc”.

Mi-am dansat zilele-n cerc,
Amețind printre emoții induse,
Mi-am închis orizontul și ochii,
Plutind cu brațele-arborate
În iluzii apuse.

M-am jucat cu temeri ș-incert,
Stăpân și servitor deopotrivă,
Am plâns și-am râs de prezentul inert,
Plutind pe o mare de ingnorantă,
În derivă.

Și acum ce? Continuua întrebare..
Ai aripi? Încotro te-ndrepti?
C-un zâmbet, îmi răspund în gând:
Iubirea vine-n pas domol,
Când încetezi să o aștepți.

Mă trezesc cu pleoapele lipite,
De liantul viselor “de doi”,
Cu degetele văduvite de tine,
Parcurg harta jumătății goale de așternut,
Încercând să redescopăr în nări,
Mirosul tău, de prunc abia hrănit.

E dimineața cufundată-n gol.
Îmi spăl fața cu zâmbete melacolice,
Și părul mi-l răsfir cu degetele tremurânde,
Așa cum mai ieri mi-l jucai tu,
Preschimbându-mă după poftă, când în copil,
Când în jună neprihănită sau matroană coaptă.

Mă costumez în gânduri de dor,
Pe coapsele orfane, îmi trag ușor, ciorapii,
Mă las îmbrățișată de rochia lila,
Ce mi-ai adus-o-n dar cu secole în urmă,
Nevinovat spectator la scenele de-amor,
Suspină printre falduri, după atingeri ferme.

Pe chip îmi astern metodic masca:
Cu ochi senini ce nu par a fi plâns vreodată,
Cu obraji roșii de-nflăcarare mută,
Cu buze aprinse de sărutări uitate.
O altă eu, ce nu te-a cunoscut,
Ce nu ți s-a jertfit, complet abandonată.

http://witchoria.com/

Oare e imposibil pentru oamenii cu sufletele bătrâne, rodate în suferința despărțirilor repetate, să se mai îndrăgostească?
Oare aceia dintre ei care-și conștientizează până la os starea de războinic pașnic, în armură impenetrabilă, se mulțumesc să aibă un alt războinic deghizat alături?
Oare numărul iubirilor de foc este limitat? Oare fluturii din stomac amorțesc și mor odată cu trecerea anotimpurilor iubirii?
Oare suferința și singurătatea te fac mai înțelept și mai dispus să uiți de nebuniile pe care ți-ai fi dorit să le faci din dragoste și, în schimb, să te atașezi așezat și cumpătat și să pufnești în râs ironic când în fața ta se pictează tablouri cu îndrăgostiți pasionali?
Oare poți regresa în cinism și progresa în iubire, odată cu vârsta? Sentimentul de inocență și încredere oarbă în celălalt să se nască odată cu trecerea către vârste mai înaintate, ca un mic Benjamin Button, veștejit de vreme gângurind în fașă..?

Sunt un cântec de leagăn, murmurat ușor într-o zi ploioasă de toamnă, la creștetul unui copil bălai, ce pășește ușor în lumea dulce a viselor.Și în timp ce sunt cântat aproape șoptit de maica drăgăstoasă mă întreb: “Oare visele copiilor sunt pictate în culori mai vii? Oare cerul e mai albastru? Soarele mai strălucitor? Câmpiile mai verzi? Zâmbetul mai zâmbet? Jocul mai joc? Fericirea mai fericire?”

Sunt o cetate de scaun, părăsită. În mine au domnit timp de secole visarea și naivitatea până ce furtunile de deziluzii le-au alungat. Îmi aștept, tăcută, stăpânii să mă reconstruiască. Sunt toată un mușchi.

Sunt un copac iremediabil îndrăgostit de soare. Îmi întind crengile într-o îmbrățișare sacră. Ating timid cu mugurii mei razele efemere și, aștept, în fiecare noapte, stăpânit de dor, sărutul candid de dimineață.

Sunt o romanță scrisă de un poet ratat. Absintul ultim băut l-a împiedicat să-mi afle finalul. Îmi respir adânc anii de praf din sertarul ce mi-e “acasă” și visez să mi se dea glas.

Sunt un călător ce-și găsește energia în “azi” și “aici”. Fiecare loc în care pășesc e “acasă”. Fiecare om pe care îl întâlnesc pe drum mi-e mamă și tată. Fiecare părticică de necunoscut este privită cu ochii deschiși și inima trează. Sunt eu, mai “eu” acum decât eu-l de ieri.

Dialog Yin si Yang

Ia-mi pumnii încleștați în lupta
Dintre “albul prea alb” și negrul vid,
Sfărâmă-i în mii de particule:
De “vreau” și “simt” și “vie”,
Toarnă-n amestec coapse goale,
De esența dimineților în doi…

Ți-i returnez, să știi!
Când binele și răul vor dispărea
Iar păru-ți va juca pe sânul plin
De “vrei”, de “simți”, de “vie”,
Îi vei vedea întinși pe alte coapse
Și vei uita c-au fost vreodată pumni.

1) Fericirea este un fruct cu coaja tare. Muncești din greu să ajungi la miez, dar când guști din zemosul conținut aromat știi că a meritat efortul.

2) Fericirea este atunci când te uiți în oglinda ta interioară și-ți vezi atât copilul din tine cât și adultul zâmbind cu gura până la urechi, la unison.

3) Fericirea este îmbrățișarea unui prieten drag. O îmbrățișare care durează secole și te face să zbori peste tristețe și dezamăgire și să le privești de sus cu un aer superior de: “Sâc”.

4) Fericirea este o dimineață însorită de ianuarie în care îți bei cafeaua cocoțată pe pervazul din bucătărie, în ritmuri de Edith Piaf- “Je ne regrette rien” și simți până în călcâie adevărul din aceste versuri.

5)Fericirea este atunci când știi că mai sunt cel puțin 2 luni de iarnă grea însă la tine în suflet simți mirosul mării, răsăritul perfect din față de la Expirat și aproape că atingi cu degetele nisipul ud, ascultând printre valuri “The lost song”.

6)Fericirea este atunci când te regăsești și te reindragostesti de tine, când golul lăsat de cicatricile iubirilor trecute este umplut de acceptarea ta ca ființă perfectă în imperfecțiunea sa.

7)Fericirea este atunci când renunți la a te autojudeca și când îți trăiești fiecare experiență independent de “șoaptele înveninate ale celor din jurul tău”

8)Fericirea este atunci când fiecare zi de luni reprezintă un dar nu încă un pas către ziua de vineri.

9)Fericirea este să dai și să poți primi în mod egal. Este asumarea faptului că meriți tot ceea ce primești bun.

10)Fericirea este azi, în momentul acesta, când scriu aceste rânduri, cu zâmbetul pe buze, pentru că am descoperit că în mine există declanșatorul fericirii.Eu pot să-mi aprind lumina. Și dacă eu strălucesc, atrag oameni la fel de luminoși. Fericirea este în esență iubire și primordial, iubire de sine. Restul este zbor liber.

Va doresc sa va gasiti fericirea in Voi!