Andy Prokh Photography
Reply
Tag Archives: poezie
Henri de Toulouse Lautrec – “Woman Pulling up Her Stockings”
Felicia Simion – “Words we forget to say”
http://www.feliciasimionphotography.com/
Sunt o pădure fără de viață
Sunt o fântână secată din deșert,
Sunt marea Moartă nedescoperită încă.
Am buzele cusute și cordul zgâriat.
Aș vrea să strig, să scot cel mai aprig țipat
Să-ți deschizi gura după aer și să țip în tine.
Să ți întru-n sânge și-n gânduri
Ca un parazit care marchează
Teritoriul gazdei.
Vreau să locuiesc în tine.
Vreau să-ți respir aerul,
Vreau să-ți deschid ochii,
Vreau să-ți ciulesc urechile,
Vreau să-ți tremur de frig,
Vreau să-ți bat tare în piept,
Vreau să-ți pășesc pașii,
Vreau să-ți plâng lacrimile
Și să-ți zâmbesc zâmbetele,
Vreau să-ți gândesc gândurile
Și să-ți dorm somnul de prânz,
Vreau să-ți simt zbuciumul
Și golul din stomac
Când te îndrăgostești.
Vreau să-ți visez visele și
Dorul să ți-l trăiesc cu intensitate.
Vreau să îți întru-n sânge,
Vreau să ne unim carnea și
Oasele să ni se lipească unele de altele
Ca și cum ar fi fost așa, de la geneză.
Vreau să-ți decojesc miezul,
Să-l dezbrac de membrană,
Și să-l alătur fructului meu
Și astfel, să ne altoim existențele efemere
Până când niciunul dintre noi nu va mai rodi.
Cristian Scutaru – Fara titlu
https://www.facebook.com/AtelierCristianScutaru
Îmi simt gândurile pulsând ritmic,
În subconștientul meu înnorat.
Tunete și fulgere se coboară-nspre tâmple,
Și-n ropote allegro îmi plouă picuri de întrebări în minte:
Picuri de lame ascuțite, ce cad în rafale usturătoare.
Și un cuțit ruginit simt că se strecoară,
Cu minuțiozitate microscopică, tot mai adânc,
Chiar în spărtura hainei mele de zale, sub sânul stâng,
Și se răsucește ca-ntr-un dans al dervisilor:
Fără oprire, din ce în ce mai rapid, nebunesc, amețitor.
Și membrele mi-s moi și slabe. Și cad în genunchi.
Îmi târăsc speranța sângerândă în odaia a ceea ce am fi putut fi.
Îi cos rana adâncă,o pansez cu grijă și o așez în mine,
În colțul cel mai ferit de lumină, în vidul vidului, aproape de nimic.
Încă mai suflă, încă există speranță pentru speranță.Încă sunt.
Erica Hopper – Untitled
Ți-am scris apăsat, cu buzele pe piept,
Nerostitele cuvinte, neplânsele lacrimi,
Cu palmele înfometate de piele și carne
Ți-am citit în Braille negânditele cugetări.
Mi-am clădit cu doruri și patimi mordante
Odaia copilăriei mele în spațiul infinit
Dintre claviculă și urechea ta dreaptă
Și-mi respir sacadat, acolo, anii de căutări.
Între coapsele mele stăpânite de-un tremur ritmic
Îți primesc trecute deziluzii, mistuitoare îndoieli,
Și-ți dezleg cu vise de “noi împreună”
Aripile istovite de atâta zbor în cerc.
Mai ții minte cum e printre nori?
Marina Abramovic – “Rest Energy” with Ulay
Eliberarea Minervei
Deschid fereastra larg și noaptea mă pătrunde,
Respir adânc, privesc spre cer la luna ce se-ascunde,
Și pleoapele mi-s grele de praf de vise dulci,
Iar aripile-mi istovite îmi zboară iluzii printre fulgi.
Și cânt un cântec mut, o rugă către cer,
Îmi scot din pieptar cheia armurii de nefer,
Deschid pe dată ușa și inima mi-e carne,
Pășesc orbecăind, arunc și coif, și arme.
Mi-acopăr cu degetele-mpreunate, tremurând,
Bucata de suflet bătut de furtuni, cordul pulsând,
Și pașii mi-i grăbesc, fugind spre nicăieri,
Lăsând în urma-mi dîre de umbre și temeri.
În fața mea văzduhul de-ndată se preschimbă,
În mii de euri dezgolite și-s toată o oglindă,
Mă sparg în cioburi mici, plutesc eliberată,
Și lumea mea de frici se pierde, alchimizată.
Un gând îmi fulgeră obsesiv în mintea-mi dezrobită,
Vreau să-mi zbor timpul vie, să simt, să fiu iubită.
Vreau să-mi dorm somnul pe pat de fluturi colorați,
Și să joc v-ați ascunselea în nori, cu cai-naripati.
Vreau să fiu.Vreau să fiu trează.
Oskar Kokoschka – “The Bride of the wind”
Îmi întind mâinile jucăușe înspre “ieri”,
Și-n palmele cauș încerc să cuprind,
Senzația de “noi”, cei care am fi putut fi,
Dar flăcările incertului lichefiază
Orice iluzie de carne și oase și păr,
Și le prelinge peste mormanul de resturi,
Din miile de alți “noi” care au pierit,
Alergând inocenți pe câmpul minat
De alte și alte iubiri.
Îmi așez nostalgică palmele pe sânii-mi
Ce dor la golul lăsat de atingerile tale,
Cu buzele-mi arse de vid sorb însetată
Amintirea sărutului ce oprea timpul,
Și coapsele-mi tremurânde încă-ți mai poartă
În porii pielii respirația caldă și sacadată.
Doar ochii-mi deschiși larg sunt pași apăsați
Ce-mi poartă trupul gol de tine, spre “mâine”.
Mi-e goliciunea rană.
Dominic-Petru Virtosu – “Fly with guilt”
https://www.facebook.com/dominicvirtosu
Visul lui Pygmalion
Închid ochii și prin fața-mi se perindă,
Fluturii zilei de ieri ce-mi zboară
Pe aripi de vise, imagini degringolante
Cu unicorni în flăcări și delfini eșuați.
În rame de reverie, alerg printre blocuri
Ce-ncep în nori și se înaltă spre “mâine”,
Și prin ferestrele deschise zăresc, în oglinzi,
Reflexia eului meu rătăcit în Dante’s inferno.
În spatele meu merg străjeri, aliniați,
Cu armurile ruginite de lupte, încă vii,
Îi strig într-un țipat surd, le spun pe nume:
Frică, vinovăție, abandon, rușine.Iar și iar.
Își schimonosesc chipurile într-o grimasă, la unison.
Soarele din ochii mei le topește armurile, za cu za,
Zâmbetul meu le alchimizeaza trupurile descompuse
Într-o pudră de lut din care-mi clădesc, cu rabdare,
O nouă Galateea.
Fabian Perez – “Tango”
În ochii tăi îmi oglindesc copilăria,
Și joc cu prinți și zmei mi se reflectă,
Îmi proiectezi în vise mari călătoria
Și-mi ștergi cu-mbratisari complexul de Electra.
C-un zâmbet îmi scoți pete de “incert”
Ce s-au depus din repetate deziluzii,
Sădești în mine semințe de “concret”
Și-mi liniștești pleiada de gânduri și convulsii.
Îmi creionezi cu șoapte dulci pe buze
Gânduri de “noi” și “mamă” și “bunică”
Când tandru îmi oprești tangoul brațelor confuze,
Și-nchizi în sarcofagul uitării mele, frica.
Roy Lichtenstein – “Hopeless”
De ce îmi dezgropi “de ce-urile” cu tăcerea ta?
De ce îmi șoptești în gânduri incerturi familiare?
De ce-mi torni plumb topit pe-armură za cu za?
De ce-mi porți aripile ceruite tot mai aproape de Soare?
De ce-mi zâmbești cu ochii când inima ți-e-nchisă?
De ce mă plimbi prin vieți demult trăite, deja uitate?
De ce îmi sufli crivat pe flacăra-mi aprinsă?
De ce îmi ești, deopotrivă tortură și voluptate?