Mă trezesc cu pleoapele lipite,
De liantul viselor “de doi”,
Cu degetele văduvite de tine,
Parcurg harta jumătății goale de așternut,
Încercând să redescopăr în nări,
Mirosul tău, de prunc abia hrănit.

E dimineața cufundată-n gol.
Îmi spăl fața cu zâmbete melacolice,
Și părul mi-l răsfir cu degetele tremurânde,
Așa cum mai ieri mi-l jucai tu,
Preschimbându-mă după poftă, când în copil,
Când în jună neprihănită sau matroană coaptă.

Mă costumez în gânduri de dor,
Pe coapsele orfane, îmi trag ușor, ciorapii,
Mă las îmbrățișată de rochia lila,
Ce mi-ai adus-o-n dar cu secole în urmă,
Nevinovat spectator la scenele de-amor,
Suspină printre falduri, după atingeri ferme.

Pe chip îmi astern metodic masca:
Cu ochi senini ce nu par a fi plâns vreodată,
Cu obraji roșii de-nflăcarare mută,
Cu buze aprinse de sărutări uitate.
O altă eu, ce nu te-a cunoscut,
Ce nu ți s-a jertfit, complet abandonată.