sursa foto:
http://webcultura.ro/

Da-mi drumul!Un strigăt mut,
Îl țip din adâncul plămânilor,
Din cotlonul cel mai ascuns,
Din toată ființa mea,
Din toate existențele trecute
Din toate experiențele a priori.
Renunță la mine!Nu-s decât o coajă,
O bucată de plumb legată de o funie
Ce-ți ține gleznele-mpreunate
Când zbuciumat încerci să înoți
Prin mlaștina amintirilor vii,
Un pâlc de nori gri, ce-ți plutesc
Prin cerul viselor cu “doi”,
Prin vârfuri utopice de munte
Cucerite cu tălpile goale.
Întinde-ți aripile și zboară!
Nu te uita-napoi cu regret!
Tu nu vezi că stă să răsară?
Nu te orbește roșul?
Fugi de lângă mine!
Nu-s decât o temniță vie,
Mucegaiul și pereții uzi
Mi-s prieteni și dușmani deopotrivă.
Desprinde-te de mine!
Desprinde-te cât mai e zi!
Desprinde-te cât mai ai voce!