Adie a resemnare printre buclele ei blonde,
Pleoapele-i întredeschise încă poartă semne de reverie,
Pe buzele-i umezite de dor i se nasc fragile silabe:
“Poa-te”,cuvântul suprem format din uniunea a două contrarii:
Mintea și inima ei.

Ochii-i lucesc ca două oglinzi în care se reflectă
Frânturi de gânduri negate și iluzii șoptite,
Iar gâtul ei gingaș, e martorul nopților nedormite,
Zbucium și inimă pulsanda aproape să-i iasă din piept..
E toată un dor.

Palmele i se unesc și limba i se descătușează, aprinsă
Într-un verset în care sacrul și profanul își pierd sensul.
Își cântă-n taină nopți de dragoste și zori în doi
Și printre genele-i grele se sparg valurile mării,
La răsărit.