Mi-e foame.
Mi-e foame de intensitatea creativă care mă introducea într-o transă din care nu puteam ieși decât plătind tributul cuvintelor. Cuvinte care curgeau în cascade într-o ordine dadaistă, pe care mai apoi le aranjam sistematic într-un tablou – oglindă a stărilor mele de moment. Simt neliniștea liniștii dinaintea furtunii. Emisfera mea dreaptă e îmbufnată și pulsează de gânduri. O înșiruire de nonsensuri ce se desfășoară degringolant într-un automatism ce nu poate fi redat pe hârtie. Ce urmează? Este acesta efectul fericirii?O amorțeală plăcută, un văl ușor de anestezic ce se așează peste tot ceea ce nu este încă integrat și/ sau sublimat într-un act creativ, de orice fel? Există oare dependența de detoxifiere prin artă? Sau este actul creativ, în orice formă a sa, un drog? Cu siguranță anxietatea, fără vreun motiv extern palpabil, poate fi un simptom. Am sentimentul că sunt încarcerată într-o cușcă în care m-am condus benevol iar cheia îmi este la îndemână dar parcă nu pot întinde brațul să o apuc. Sunt țintuita în loc de sentimentul de teamă, teama de derizoriu. Planează asupra mea ideea că fericirea e ofertantă dar mă lipsește de insipiratia necesară pentru a ordona gândurile îngropate sub vălul de anestezic. Ele nu pot fi șterse de către altcineva. Pot fi doar acoperite. Forfotesc când în șoaptă, când zgomotos, depinzând de nivelul de oxitocină secretat de creierul meu.
De fapt, cred că pot face o analogie între relația de cuplu și relația pe care o persoană o are cu partea sa creativă și cu exprimarea acestei creativități. Această relație poate fi negată, poate fi pusă pe pauză, poate fi redusă la “a fost odată ca niciodată o poveste frumoasă care s-a încheiat..” însă dorința va exista perpetuu, dorul nu se diminuează oricâte cuie ai încerca să aduni pentru a înlocui această relație cu tine însuți. În fond, orice formă de artă este rezultatul unei negocieri cu tine însuți: oferi, metamorfozezi ceea ce oferi și primești. Și toate acțiunile acestea pornesc de la tine și se finalizează cu tine. Omul, în actul său creativ este veriga terminala a ciclului evolutiv. Și dacă creatorul este veriga terminală atunci creația ce reprezintă? Reziduri sau diamante?…To be continued..