Îți iau palmele încărcate de mii de mângâieri
Și-mi șterg ceața ochilor țipând: “Sunt vie!”
Îmi fac bagajul cu-amintiri, pornesc spre “nicăieri”
Și tot ce iau cu mine sunt gânduri pe hârtie.

Pășesc ușor prin gara iubirilor trecute,
Îmi văd și prinți și zmei ce fug spre trenul lor,
Aud în cor făgăduințe nespuse, dezamăgiri cernute,
Picturi degringolante-mi fură privirea de voyeur.

Pioni în alb și negru mă cer la dans pe tablă,
Tânjesc de mii de vieți după banalul “gri”,
Respir din plin “obscurul”, dar inima-mi e-ntreagă
Și tot mai clar în mine e verbul “a trăi”.