Părinților mei.

M-am născut sub un copac tomnatic,
I-am îmbrățișat trunchiul cu palmele vii,
Mi-am hrănit spiritul, în paradisul cromatic,
Și-am căutat sensul iubirii în frunzele mii.

Pe crengile-nghețate mi-am plâns pustiul,
Și m-am legat de trunchiul zgrunțuros,
Când în derivă îmi simțeam eul,
Sau gândurile-mi dansau tumultuos.

Mi-am legănat visele de copil bălai,
Pe mușchii ce-i creșteau la bază,
Și-am ascultat vrăjită istorii din Serai,
Șoptite printre crengi, până la prima rază.

I-am inspirat mireasma dulce-a florilor,
Când inima-mi era o primăvară,
Și-n templul verde-am dat glas rugilor,
Când echivocul îmi era povară.

Am respirat în sinergie ani în șir,
Până ce aripile mi-au crescut,
Și am zburat, lăsând în urmă bir
Întreaga-mi frică de necunoscut.

https://www.youtube.com/watch?v=FOjdXSrtUxA

Am iubit iubirea, prin toți porii.
Am alergat după suflet, prin nămeți
Copacii înmuguriți mi-au fost adăpost,
Când buzele-mi căutau un rost,
Pe buzele Lui.

Am respirat, cu disperare, din plămânii Lui
Să mă înec cu viață, să simt că trăiesc.
Am ascultat și strigăte și șoapte,
În fuga-mi perpetuua, în căutarea unui
“Te iubesc”.

Mi-am dansat zilele-n cerc,
Amețind printre emoții induse,
Mi-am închis orizontul și ochii,
Plutind cu brațele-arborate
În iluzii apuse.

M-am jucat cu temeri ș-incert,
Stăpân și servitor deopotrivă,
Am plâns și-am râs de prezentul inert,
Plutind pe o mare de ingnorantă,
În derivă.

Și acum ce? Continuua întrebare..
Ai aripi? Încotro te-ndrepti?
C-un zâmbet, îmi răspund în gând:
Iubirea vine-n pas domol,
Când încetezi să o aștepți.