Încerc să-mi șterg cu amintiri,
Praful dens ce s-a depus,
Din deziluzii continue, istovitoare
Pe aripile fluturilor mei,
Odată albe,bătând triumfător,
În zborul către nemărginirea iubirii,
Când diminețile răsăreau din noi,
Și valurile ni se spărgeau în vene,
Iar în urechi, ne sunau la unison,
Promisiuni candide de final utopic,
Din povești proiectate în ani de visare.
Și aș clădi, cu palmele goale de tine,
Un templu de rugi arzătoare,
Sprijinite în ecouri plânse de dor.
O preoteas-a iubirii infinite-aș deveni,
Și ți-aș cânta din inima pulsândă,
Anii de existență larvară,
Când în coconul inocenței mele,
Te-am hrănit cu flori feciorelnice,
Și ți-am potolit setea cu nectarul
Coapselor mele, jăratec aprins,
Până când, din îmbrățișările sufletelor noastre
Ți-au crescut aripi și-ncet, mișelește,
Ți-ai luat zborul, către alte buze arse de dor.