În tumultul zilnic în care se cascadeaza întâlniri cu clienți, sute de e-mailuri, uneori conversații interminabile despre nimic, fuga continuă către perfecțiune, autoflagelarea mentală că nu suntem destul de buni, destul de eficienți, destul de rapizi, destul de acolo, uităm să facem un gest esențial pentru a trăi: să respirăm.
Respirăm superficial, doar atât cât să ne menținem funcțiile vitale, atât cât să nu interferăm cu programul nostru super-uber-aglomerat. Câți dintre noi își iau timp, odată la 2-3 ore să stea cu ei și să inspire adânc, din stomac și în aerul expirat să-și elibereze toate gândurile negative, cianură pentru suflet și minte?
Câți dintre noi cunosc teoria importanței meditației și respirației și nu-și găsesc 5 minute pe zi să o practice? Și aici nu vorbesc de vreo practică psiho-pupu cu incantații și poziții demne de Nadia Comaneci. Este atât de simplu. Este parcă prea simplu și de asta uităm să o facem.
Cum ar fi să introducem în programul draconic și câte o pauză de respirat: aer pentru plămâni, libertate pentru minte și liniște pentru suflet.
Să reinvatam să respirăm. Să inspirăm dragoste, blândețe, liniște, sănătate, zâmbete și să ne eliberăm de furie, vinovăție, neîncredere în sine, invidie, cinism.
Să începem ziua cu o schimbare!

Gratitudine.

Magia există și am drept incontestabilă dovadă:
Fiecare răsărit, picurii de ploaie, fulgii de zăpadă.
Și dacă scepticii persistă în necredința lor acerbă,
Îi poftesc să-și privească-n oglindă ființa lor superbă.

Două jumătăți de minune, egal proporționate,
Două brațe fine, două palme-atent sculptate,
Un chip luminos guvernat de buze fragezi și vii,
Doi ochi cameleonici ce știu singuri-a iubi.

Privim mult prea des în jur și orbecăim amorțiți,
În căutare de acel ceva, care să ne facă fericiți,
Și nu ne-oprim decât dacă ne-mpiedicăm,
Și atunci deschidem ochii, și-ncepem să visăm.