Jackson Pollock

jackson pollock2

Mi-e foame.
Mi-e foame de intensitatea creativă care mă introducea într-o transă din care nu puteam ieși decât plătind tributul cuvintelor. Cuvinte care curgeau în cascade într-o ordine dadaistă, pe care mai apoi le aranjam sistematic într-un tablou – oglindă a stărilor mele de moment. Simt neliniștea liniștii dinaintea furtunii. Emisfera mea dreaptă e îmbufnată și pulsează de gânduri. O înșiruire de nonsensuri ce se desfășoară degringolant într-un automatism ce nu poate fi redat pe hârtie. Ce urmează? Este acesta efectul fericirii?O amorțeală plăcută, un văl ușor de anestezic ce se așează peste tot ceea ce nu este încă integrat și/ sau sublimat într-un act creativ, de orice fel? Există oare dependența de detoxifiere prin artă? Sau este actul creativ, în orice formă a sa, un drog? Cu siguranță anxietatea, fără vreun motiv extern palpabil, poate fi un simptom. Am sentimentul că sunt încarcerată într-o cușcă în care m-am condus benevol iar cheia îmi este la îndemână dar parcă nu pot întinde brațul să o apuc. Sunt țintuita în loc de sentimentul de teamă, teama de derizoriu. Planează asupra mea ideea că fericirea e ofertantă dar mă lipsește de insipiratia necesară pentru a ordona gândurile îngropate sub vălul de anestezic. Ele nu pot fi șterse de către altcineva. Pot fi doar acoperite. Forfotesc când în șoaptă, când zgomotos, depinzând de nivelul de oxitocină secretat de creierul meu.
De fapt, cred că pot face o analogie între relația de cuplu și relația pe care o persoană o are cu partea sa creativă și cu exprimarea acestei creativități. Această relație poate fi negată, poate fi pusă pe pauză, poate fi redusă la “a fost odată ca niciodată o poveste frumoasă care s-a încheiat..” însă dorința va exista perpetuu, dorul nu se diminuează oricâte cuie ai încerca să aduni pentru a înlocui această relație cu tine însuți. În fond, orice formă de artă este rezultatul unei negocieri cu tine însuți: oferi, metamorfozezi ceea ce oferi și primești. Și toate acțiunile acestea pornesc de la tine și se finalizează cu tine. Omul, în actul său creativ este veriga terminala a ciclului evolutiv. Și dacă creatorul este veriga terminală atunci creația ce reprezintă? Reziduri sau diamante?…To be continued..

Jung Yeo Min – Untitled

jung_yeo_min_painting_untitled

În tumultul zilnic în care se cascadeaza întâlniri cu clienți, sute de e-mailuri, uneori conversații interminabile despre nimic, fuga continuă către perfecțiune, autoflagelarea mentală că nu suntem destul de buni, destul de eficienți, destul de rapizi, destul de acolo, uităm să facem un gest esențial pentru a trăi: să respirăm.
Respirăm superficial, doar atât cât să ne menținem funcțiile vitale, atât cât să nu interferăm cu programul nostru super-uber-aglomerat. Câți dintre noi își iau timp, odată la 2-3 ore să stea cu ei și să inspire adânc, din stomac și în aerul expirat să-și elibereze toate gândurile negative, cianură pentru suflet și minte?
Câți dintre noi cunosc teoria importanței meditației și respirației și nu-și găsesc 5 minute pe zi să o practice? Și aici nu vorbesc de vreo practică psiho-pupu cu incantații și poziții demne de Nadia Comaneci. Este atât de simplu. Este parcă prea simplu și de asta uităm să o facem.
Cum ar fi să introducem în programul draconic și câte o pauză de respirat: aer pentru plămâni, libertate pentru minte și liniște pentru suflet.
Să reinvatam să respirăm. Să inspirăm dragoste, blândețe, liniște, sănătate, zâmbete și să ne eliberăm de furie, vinovăție, neîncredere în sine, invidie, cinism.
Să începem ziua cu o schimbare!

Raymond Douillet – “Animus et Anima”

animus et anima raymond doulett

Te-am visat aseară, suflete!Erai divizat în două ființe, doi copii neajutorați, un băiat și o fetiță, Animus și Anima. Eram goală pe dinăuntru pentru că nu te conștientizam.Eram un mort viu ce-și purta zilele în vâltoarea rutinei, într-o superficialitate și ignoranță perpetuă.Mi-am trezit conștiința când în vis a apărut un pericol ce amenința să-ți facă rău: un bătrân misterios cu părul și barba albe și mantie neagră.O figură mai degrabă ascunsă, simbolul necunoscutului și nu al maleficului. Dar cui nu îi este frică de necunoscut? Frica a fost stimulul meu pentru a deschide ochii.Te-am luat la pieptul meu, te-am strâns de mână și am fugit de necunoscut, în necunoscut.Am navigat împreună pe ape tulburi, când tu plângeai eu te strângeam mai tare la pieptul meu, când oboseala te descuraja eu te motivam să pășești înainte.Îmi simțeam fiecare mișcare urmărită din umbră de bătrânul cu mantia neagră. Silueta lui era imaginea constantă ce mi se imprimase pe retină.Și deși frica mi-era străjer, cumva, îmi devenise dragă acea autoritate care mă urmărea din necunoscut, care mă ghida să am grijă de tine, suflete.

În fiecare dintre noi există două părți care ne formează întregul, Animus și Anima.Dacă nu le conștientizăm și nu le îngrijim, nu le creștem și nu le apărăm ele ne pot genera reacții care ne pot provoca suferința, precum copiii care resimt lipsa afecțiunii părinților și plâng până la epuizare, a lor și a părinților. Subconștientul ne oferă indicii pentru a aduce în sfera conștiintei clare aceste părți dihotomizate, pentru a le integra și a împiedica proiecția lor asupra altor persoane. Neconștientizate, Animus și Anima, proiecteza pe ecranele ce ne apar în viață, fie că este vorba de persoane de care ne îndrăgostim sau oameni cu care relaționăm într-un mod platonic, un conglomerat de trăsături dominante ale acestor componente ale Sinelui nostru.Proiecția ne poate produce confuzie și pictarea unor imaginii distorsionate a persoanelor asupra cărora proiectăm acea parte din noi.În final, ne îndrăgostim noi de noi fără a putea cunoaște din start omul de care ne îndrăgostim, ci doar reflexia noastră în El.

Te-am visat aseară, suflete!Eram un întreg ce naviga pe ape tulburi, urmărit din umbră de o siluetă cu mantie neagră.Nu-mi mai era frică..

Human Heart (Erlondeiel – Deviantart)

human_heart___oil_canvas_by_erlondeiel-d1tky79

Părinților mei.

M-am născut sub un copac tomnatic,
I-am îmbrățișat trunchiul cu palmele vii,
Mi-am hrănit spiritul, în paradisul cromatic,
Și-am căutat sensul iubirii în frunzele mii.

Pe crengile-nghețate mi-am plâns pustiul,
Și m-am legat de trunchiul zgrunțuros,
Când în derivă îmi simțeam eul,
Sau gândurile-mi dansau tumultuos.

Mi-am legănat visele de copil bălai,
Pe mușchii ce-i creșteau la bază,
Și-am ascultat vrăjită istorii din Serai,
Șoptite printre crengi, până la prima rază.

I-am inspirat mireasma dulce-a florilor,
Când inima-mi era o primăvară,
Și-n templul verde-am dat glas rugilor,
Când echivocul îmi era povară.

Am respirat în sinergie ani în șir,
Până ce aripile mi-au crescut,
Și am zburat, lăsând în urmă bir
Întreaga-mi frică de necunoscut.

Igor Menovsky Photography

menovsky-1

Draga mea,

Mi-au trecut prin vene copaci inmuguriti și ierni la rând pletele mi-au nins, am golit sticle sute de vin roșu sec, prin toamne ploioase, ascultând când Edith Piaf, Cat Power sau vreo melodie la modă care-mi făcea sângele să înghețe sau să se reverse în cascade visătoare prin venele mele. Am furat și am împărțit soarele multor veri cu prieteni dragi, respirând vorace mirosul valurilor sparte la răsărituri.
Aș vrea să spun că nu am regrete. Dar asta depinde în totalitate de tine. Aș vrea să respecți întocmai instrucțiunile de mai jos pentru ca eu să îmi trăiesc ultimii ani cu sufletul plin și zâmbetul senin pe buze :)

1) Joacă-te! Fie că o faci ca un copil sau în flirturi inocente cu iz de maturitate sau în scris, ori când pictezi, ori când e cineva tensionat în preajma ta pentru a-l face să zâmbească. Nu înceta să te joci, dar nu te juca niciodată cu inima cuiva.

2) Fii liberă! Gândește liber, comportă-te fără constrângeri, fii liberă să-ți asumi ceea ce faci și nu atenta niciodată la libertatea altora, oamenii puternici respectă libertatea celor din jur.

3) Zâmbește!Nu înceta niciodatムsムzâmbesti, nici chiar atunci când ești tristă, pentru cムnu se știe cine se poate îndrăƒgosti de zâmbetul tăƒu, Marquez știa el ce știa ;) Dar zâmbește cu inima, zâmbește cu ochii, zâmbește sincer, ca un copil în fața unei vitrine cu dulciuri.

4) Fii cumpătată în extremismul tău! :) Bea mai puțin, fumează mai deloc, muncește cu măsură, moderează-ți simțul analitic. Simte mai mult și nu-ți mai face atâtea griji și scenarii. Anii curg și ai vrea să-i trăiești real, nu în mintea ta :)

5) Fii tu însăți! Toți oamenii poartă măști dar e atât de dureros când și le scot noaptea la culcare și nu se recunosc în oglindă. Sinceritatea te poate face vulnerabilă dar cum altfel să afli cine merită să-ți stea în preajmă și cine nu?

6) Găsește-ți timp pentru prietenii tăi si pentru familia ta! Timp real, în care să vă priviți în ochi și să chicotiți la un pahar de vin fără telefoane pe masă și check-în-uri pe Facebook sau cine știe ce altă rețea socială surogat pentru viața reală. O îmbrățișare sinceră îți încălzește inima mai mult decât 100 de like-uri primite de la străini.

7) Petrece timp de calitate cu tine! Singurătatea poate fi minunată atunci când ți-o faci prietenă. Pictează, citește, învață, scrie, meditează, fă sport, ai grijă de corpul și sufletul tău!

8) Călătorește! Nimic în viața asta nu rămâne în posesia noastră în afară de experiențe. Vezi lumea, cunoaște oameni noi, explorează, bucură-te de diversitate!

9) Renunță la orgoliu! Orgoliul și demnitatea se pot confunda ușor, e o linie fină între cele două iar nuanța ține de durere: orgoliul doare la un moment dat, demnitatea te înalță.

10) Iubește! Nu lăsa frica de respingere, frica de dezamăgire, frica de eșec să te îndepărteze de dragoste. Nu renunța niciodată la iubire chiar dacă te împiedici și cazi, chiar dacă doare căzătura, chiar dacă sunt momente în care crezi că nu te mai poți ridica. Atunci când ești jos înveți despre tine mai mult și doar atunci iți dai seama ca a meritat fiecare julitură :)

Sunt lucruri simple, atat de simple încat este foarte greu să le observi sau să le dai glas, le stie inima ta.“On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux”